Inspiraţie… de Irina Ioniţă

Ce este Moldova în mintea unui investitor, turist sau cetăţean de-al său?

Parisul denotă romantism şi aromă de parfum, când zici Milano te gândeşti la modă şi stil, dar la ce te duce gândul când zici Chişinău? Împărţind convenţional Moldova în sub-zone de atracţie cum sunt Cricova, care ne face să ne îmbătăm numai de la denumire, Vadul lui Vodă, care în orice sezon ne aminteşte de vacanţă, şi continuând acest şir, cred că am reuşi să poziţionăm într-un mod mai favorabil ţărişoara noastră în minţile şi planurile potenţialilor vizitatori, investitori, şi altor grupuri ţintă.

Fiind un domeniu destul de nou şi neexplorat încă în Moldova, marketingul teritoriilor este un subiect mai greoi pentru primarii noştri, anume ei fiind responsabili de imaginea localităţii pe care o reprezintă. Un studiu (propriu efectuat în 2007) arată că autorităţile locale încurcă termenul ”relaţii cu publicul” cu cel de marketing al localităţii. Mulţi chiar cred că fac marketing şi promovare. Dar nu e vina lor şi nici nu trebuie să cadă totul pe umerii autorităţilor. Ca actori în creşterea imaginii şi promovarea brandului propriei localităţi trebuie implicate agenţiile interesate în turism, agenţii economici ce speră la investiţii, şi chiar rezidenţii aflaţi în căutare de locuri de muncă.

Cum de alţii reuşesc şi noi nu?

Ca exemplu putem lua oraşul chinezesc Harbin, care aflându-se la “nordul nordului”, este prea rece pentru a atrage vre-un potenţial grup ţintă. Primarul inventiv s-a gândit să organizeze un festival anual al sculpturilor de gheaţă, cunoscut şi astăzi ca Harbin Ice Festival, care adună în fiecare an mii de artişti, vizitatori, investitori şi chiar potenţiali rezidenţi. Este un model perfect de transformare a dezavantajului în avantaj, cu puţină inventivitate şi efort. Vedem şi alte teritorii cum reuşesc să transforme zonele care au suferit catastrofe naturale, explozii, vulcani, atentate şi acte teroriste etc. în monumente istorice care atrag anual zeci de mii de vizitatori (aria fostului World Trade Center, Hiroshima şi Nagasaki, Cernobîl, fostele lagăre evreieşti, etc.).

Cred că şi noi avem suficiente motive pozitive şi negative pentru a atrage prin modul nostru de a fi. Trebuie să dăm puţin din coate să explorăm puţin avantajele şi riscurile de a locui, învăţa, vizita, investi în Moldova noastră, cât şi preferinţele principalelor grupuri ţintă. Astfel vom putea elabora o ofertă atractivă, fie prin costuri mai mici (rentă de oficiu pe metru pătrat, sală de conferinţă, forţă de muncă), fie prin beneficii simţitor mai mari (bunăvoinţă şi deschidere din partea autorităţilor, potenţial productiv şi capacitate intelectuală, locuri istorice şi pitoreşti, etc).

Poziţionarea nu are loc pe hârtie, şi nici pe hartă. Ea are loc în mintea şi inima (sub formă de emoţii subconştiente) celui ce tocmai părăseşte ţara şi se duce acasă la el să povestească ce i s-a părut lui că este Moldova, plasându-şi pe agenda sa ţara ca una ce urmează (SAU NU) a o vizita din nou. Poziţionarea are loc în mintea celui ce vrea să-şi deschidă o afacere şi caută o ţărişoară mai puţin explorată şi disponibilă, etc. Această minte trebuie alimentată prin toate metodele şi instrumentele disponibile începând cu creierele (ideile) noastre şi terminând cu internetul, televizorul şi conferinţele internaţionale.

Important e să nu uităm că NOI suntem ambasadori ai brandului “Moldova”!

sursa imagine http://www.flickr.com/photos/endru/136378583/ (logo elaborat de MEPO)

Mai dăunăzi la un post TV am vazut un spot publicitar social, care ar apăra drepturile femeilor.  Ca să ştiţi la ce mă refer, puteţi urma linkul: http://www.youtube.com/watch?v=7k1FPsRKDX4. Acesta  încearcă să pună în legătură directă ponderea femeilor în parlament şi calitatea mai bună a vieţii, efectuând comparaţii pentru diverse ţări din lume. Desigur, luând alte ţări decît cele alese pentru spot, putem uşor combate ideea impusă. Dar nu de asta scriu despre el. Intenţia şi scopul spotului sunt desigur nobile, însă interdependenţele utilizate în el mi-au amintit de legătura dintre fetele singure şi roada de grâu la hectar: s-a demonstrat că majoritatea fetelor singure au cel putin câte o pisică. Mai multe fete singure - mai multe pisici, rezulta mai puţini şoareci. Mai puţini şoareci, mai puţin grâu mâncat. Iată şi legătura!

Nu aş vrea să descurajez intenţia femeilor de a face bine în ţară, şi nici inventivitatea firmelor de publicitate. Pot doar să-mi fac concluzia că mai avem puţin până putem declara că avem şi noi o piaţă publicitară la nivel. La mai mult şi la mai mare! Iar între timp - ne mai distrăm un pic ;)

O altă istorioară povesteşte cum un om 0 ducea foarte greu în viaţă, era sărac şi trist. S-a dus să se jeluie unui preot, la care acesta îi zice să scrie pe o foaie “Nu întotdeauna va fi aşa”, să o atîrne undeva în casă la vedere şi să se liniştească cu acest gând de speranţă. Omul aşa şi făcu. Trecură anii şi fraza îl tot motiva, astfel că a ajuns să găsească un serviciu bun şi a început să o ducă bine. Bucuros, omul se întoarse la preot să îi mulţumească şi îl întrebă dacă deja e timpul să scoată foaia. Preotul însă îi răspunse “Nu, las-o. Ea rămâne valabilă. Ea îţi va aminti că nu întotdeauna va fi aşa”.

Aş vrea să încep cu menţiunea că povestioarele de pe blogul meu sunt nişte crâmpeie de idei povestite de cineva sau citite undeva; sunt puţin adaptate, uneori umplute cu un conţinut mai apropiat de înţelegerea şi utilitatea proprie, şi au scopul de a transmite experienţa auzită colegilor şi prietenilor mei care nu au avut ocazia să asculte povestitorul în original, sperând că va mai servi cuiva drept inspiraţie, motivaţie, etc. la fel cum mi-a servit şi mie în anumite momente.

În cele ce urmează aş vrea să vă re-transmit o istorioară povestită de un păstor, este despre viaţă… pur şi simplu.

Unui sătean i-a fugit calul în pădure, la care lumea a început a-l compatimi “Uite ce-a păţit sărmanul de el”. Omul însă răspundea tuturor “Nici nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur…”. Peste un timp vine calul înapoi aducând şi cîţiva cai salbatici cu el. Sătenii îi ziceau “Uite ce noroc pe capul tău”, la care omul răspundea din nou “Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez…”. Lumea se întreba ce are omul de nu se bucură. Într-o zi băiatul omului, fascinat de caii sălbatici noi veniţi, a hotărât să călărească, fiind aruncat din şa şi fracturându-şi piciorul. Lumea din nou a început să-l compătimească. Omul însă răspundea cu tradiţionalul său “Nici nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur…”. Nu trece mult timp şi toţi tinerii satului sunt trimişi să lupte pe front la război. Fiul omului, având piciorul fracturat, a fost lăsat acasă…

Şi tot aşa poate continua şiragul. Concluzia însă este că niciodată nu putem şti ce ne pregăteşte viaţa şi de ce se întâmplă lucrurile care se întâmplă… probabil pentru că aşa e mai bine.

Anul acesta Crăciunul mi-a lăsat un gând despre scopuri şi despre fericire. Am înţeles că în viaţă totul depinde de obiectivul major pe care ţi l-ai pus. Nu de multitudinea de scopuri mărunte, care dacă nu se împlinesc uneori, ne supără şi ne dezamăgeşte, fără să ne dăm seama că de fapt nu au nimic în comun sau chiar deraiază esenţial de la scopul final. Multe familii se destramă deoarece scopul soţului a fost ca să găsească seara mâncare caldă pe masă, iar scopul soţiei - ca soţul s-o răsfeţe în cadouri sau să dea cu aspiratorul, pe când cu doar câţiva ani în urmă, în faţa Altarului, unicul lor obiectiv a fost să trăiască fericiţi pâna la adânci bătrâneţi. Ce este mai important - să-ţi poţi permite să cumperi icre roşii şi negre în fiecare zi sau să trăieşti sătul şi în armonie cu sine însuţi. O masă plină cu bucate şi o casă plină de fericire nu implică neapărat mulţi bani. Ce folos au banii dacă nu este sănătate sau dragoste? Atunci când obiectivul final va fi mereu cel de a avea iubire, căldură şi pace în familie, celelate vor veni de la sine. Iar dacă în seara în care bucatele nu se vor primi iar soţul va anunţa că tocmai a pierdut serviciul, arm0nia şi dragostea vor domina, atunci înseamnă că scopul acestei familii a fost stabilit corect.

Doresc astfel tuturor un Crăciun Fericit, numai gânduri pozitive în anul care vine, obiective frumoase şi corecte. Iar Domul să vă călăuzească şi să vă ajute la împlinirea lor.

Azi dimineaţă mă simţeam mândră că sunt româncă. Azi dimineaţă am o dispoziţie aparte că a prima zi de iarnă, că a început luna sărbătorilor sfinte şi a cadourilor. E o lună de suflet, plină de arome frumoase de sezon, de muzică şi sunet de clopoţei, de amintiri din copilărie, o lună a lui Moş Crăciun, a poveştilor cu zâne şi pitici, o lună a ciorapilor cu dulciuri pentru copii, o lună a împărţirii timpului între raportările de sfârşit de an, matineuri, şi clipe dulci alături de cei dragi. Doresc tuturor o dispoziţie frumoasă de Decembrie!!

În sfârşit… au mai rămas doar câteva zile din toamnă. Deja de mai multe dimineţi, ieşind afară parcă simt aroma iernii. Deja ascult şi Radio de Crăciun, şi albumul Maraiah Carey “Christmas” l-am ascultat şi l-am tot reascultat, şi la “Spărgătorul de Nuci” am fost deja… Mă simt aproape pregătită să întâmpin iarna. Trag aer în piept şi….  aştept să ningă…

Nu ştiu câţi dintre voi aveţi sau cel puţin v-aţi gândit să scrieţi o listă a lucrurilor pe care vreţi să le faceţi în viaţă. Pe mine la acest gând m-a adus Randy Pausch, unul din designerii Disney Land, profesor la universitatea Carneggie Melon din SUA.  Am vizionat două lecţii de-ale lui: “Time management” şi “Last lecture”… şi le-am revizionat deja de vreo 3-4 ori fiecare.

Cred că avem cu toţii ce învăţa din ele. Cine dacă nu o persoană care ştie că mai are atât de puţină vreme de trăit  ar putea cunoaşte mai bine rostul timpului? În cele ce urmează voi încerca să scot în evidenţă ceea ce mi-a rămas din aceste lecţii. Sunt sfaturi pe care eu personal le consider utile şi mă strădui să le urmez.

1. Timpul este o valoare la fel de mare ca şi banii. El trebuie cuantificat şi valorificat. Ai calculat vreodată cât costă timpul tău pierdut?

2. Viaţa este prea scurtă pentru a face lucruri care nu îţi aduc plăcere (e.g. un serviciu care îţi aduce numai frustrări, sau frica de a refuza un prieten, o colegă în a merge undeva sau a face ceva ce acestuia/eia îi aduce plăcere, iar ţie nu, etc.).

3. Ţi s-a întâmplat vreodată în alergarea prin viaţă să te opreşti şi să te întrebi “de ce fac acest lucru?care este scopul?” sau privind la “To do list”-ul tău să te întrebi: ”de ce oare stă acest lucru  pe lista mea? ce se va întîmpla dacă decid să nu-l fac?” Ce este mai important: să faci lucrurile aşa CUM trebuie, sau lucrurile CARE trebuie? Regula 20/80 spune că 20% din lucrurile pe care le faci îţi aduc de fapt 80% din satisfacţie, şi altele  80%  lucruri produc doar 20% plăcere. Află care sunt aceste 20% şi concetrează-te pe ele.

4. Un alt sfat de-al lui Randy este să-ţi elaborezi o listă cu 100 de lucruri pe care consideri că trebuie neapărat să le faci în viaţă. Verifică lista o dată pe lună/săptămână şi întreabă-te.: “dacă nu am lucrat luna aceasta la nici unul din cele 100 de lucruri pentru care cred că trăiesc, pentru ce am mai lucrat şi am pierdut timpul?”

5. Experienţa vine cu timpul, deciziile reuşite vin odată cu experienţa, iar experienţa vine din deciziile nereuşite

6. “Dacă un lucru îl poţi visa, îmnseamnă că îl poţi face” - Walt Disney. Disney Land a fost construit în 366 zile. Şi atunci când Walt a fost întrebat cum a reuşit să construiască aşa un imperiu în 366 zile, acesta a răspuns: am utilizat din plin fiecare din ele.

7. Împarte întotdeuna un lucru mare în activităţi mici. Atunci când ai multe lucruri pe cap, fă lucrul cel mai anevoios şi neplăcut primul. O zicală veche zice “Dacă trebuie să mănânci o broască, nu te uita la ea prea mult, iar dacă ai 3 broaşte, nu începe cu cea mai mică”.

8. Masa ta de lucru cu grămezi de hârtii clădite una peste alta parcă ţi-ar zice: “Eu te domin! Aici sunt mult mai multe lucruri decât poţi tu face.” Regula de aur în evitarea a asemenea situaţii este: O hârtie trebuie să treacă prin mâna ta o singură dată! Acelaşi sfat este aplicabil şi pentru mesajele de e-mail, care ne mănâncă atâta timp din viaţă.

9. Echipează-ţi casa şi oficiul astfel încât să-ţi fie confortabil în primul rând ţie, şi opţional - oaspeţilor şi prietenilor.

10. Învaţă să spui “nu”, politicos şi frumos (”dacă nimic nu intervine, te voi ajuta” sau “am doar 5 minute la dispoziţie…”, etc.)

11. Timpul se împarte în productiv şi mai puţin productiv, învaţă să deleghezi, sincronizezi şi sinergizezi.

12. Nu uita de balanţa lucru/viaţă.

13. Lucrurile lăsate pentru ultima clipă devin extrem de scumpe (DHL-ul este un bun exemplu în acest sens).

14. Schimbă banii pe timp atunci când ai copii mici.

15. Asigură-te că dormi îndeajuns.

16. Barierele nu sunt pentru a ne ţine deoparte de ceea ce ne dorim. Ele au rolul de a ne oferi şansa să realizăm cât de mult ne dorim un anume lucru, şi de a opri pe cei care nu şi-l doresc îndeajuns de mult.

17. Timpul este tot ce avem, iar într-o bună zi am putea realiza că de fapt avem mult mai puţin decât credem…

Să fac surf, să sar cu paraşuta de la înâlţime mare, să traversez jungla pâna la Macciu Picciu; să-mi fac o casă mare cu terasă, bazin şi grădină japoneză; să înfiez un copil care are nevoie de grijă şi familie; să locuiesc 4-5 ani în China, să devin Goodwill Ambassador prin donaţii oferite celor lipsiţi de privilegii, sunt câteva din cele 100 de lucruri pe care cred că trebuie să le fac în viaţă. Încă nu am realizat care ar fi restul, dar deja lucrez asupra problemei şi sper că în cel mai scurt timp să le identific pe toate şi să încep a lucra asupra împlinirii lor.

Care ar fi cele 100 de lucruri fără de care viaţa ta nu ar fi împlinită? Imaginează-ţi că mai ai de trăit o oră. Care crezi că ar fi lucrurile pe care le-ai regreta că nu ai reuşit să le faci?

Randy Pausch a plecat din această lume din cauza cancerului un an în urmă, însă sfaturile lui continuă să motiveze. În imagini puteţi vedea poze de la serviciul său funerar. El întotdeauna a îndemnat să ne ducem viaţa nu ca măgăruşul mereu plouat din desenele animate Disney, ci ca personajul mereu vesel şi fericit -Tiger. Aceste sfaturi el le-a lăsat de fapt celor trei copii a săi, care astăzi sunt încă prea mici pentru a le înţelege dar va veni vremea când vor avea nevoie de ele şi vor găsi în ele soluţii inspirate de tatăl lor…

Îmi amintesc cu drag de lecţiile de literatură română… şi de poemul Luceafărul… atracţia irezistibilă, incompatibilitatea de lumi, strălucirea lui, cum intra noaptea şi veghea pe Cătălina dormind… Toate acestea pot fi urmărite chiar azi la cinematograf, în pelicula “Amurg”/”Twilight”. Iar dacă să-l adăugăm şi pe Cătălin (Jacob) în cadru, primim exact parte a doua - “Luna Nouă”/”New Moon”…

Ideea Luceafărului, a lumilor incompatibile, a atracţiei irezistibile, a unui altfel de Romeo şi Julieta a fost întotdeauna prezentă în artă, fie ea poetică sau cinematografică. Eu aş zice că Eminescu însuşi se simţea întruchipat în Luceafăr, posibil de atât şi-l vedem ades luând anume acest chip. Probabil cineva ar putea să mă acuze pentru comparaţiile de mai jos, însă paralelismul este cel puţin neignorabil…

Am revenit de la Bucureşti cu un sac tare greu de sentimente mixte şi ambigue. Ceea ce pot să afirm acum, pe percepţii proaspete, e că nu mai vreau sa mai merg vreodata acolo. Făcând abstracţie de politică şi de chemarea sângelui, Bucureştiul şi cu cetăţenii lui m-au dezamăgit enorm. Poate e din cauză ca am fost acolo tocmai 10 ani în urmă, şi poate tot eu sunt de vină că mi-am creat nişte aşteptări… Am întâlnit numai aroganţă şi dispreţ, uşi trântite în nas, indiferenţă, şi tendinţa să te tragă pe sforă…măcar oleaca…. Începând cu întîlnirea participanţilor la Forum în aeroport, continuând cu serviciile de taxi, întrebarea direcţiei pe stradă a trecătorilor, deservirea la restaurant, etc.

Asta e Bucureştiul văzut ca participant la conferinţă din partea Moldovei, şi Bucureştiul vazut din perspectiva unui student, că l-am cutreierat (în puţinul timp avut la dispoziţie) împreună cu verişoara mea care învaţă acolo la medicină de 6 ani  - adică nu tot om sunt? pe lângă toate mai sunt şi cetăţean Român, şi unde mai pui - şi European deasupra.

Nu renunţ la dreptul de  vot pentru Preşedintele României, deşi ultimile zile aproape că m-au determinat sa fac asta. Mi-e frică să mă gândesc ce statut ar avea cetăţenii Moldovei într-o “Românie Mare”, cred că ar fi ignoraţii ignoraţilor şi ‘piatra din casă’, şi de ce? din cauza unui accent care nu e cu nimic mai rău decât dialectele numeroase ale României actuale?…

Revenind însă la ambiguitate, Bucureştiul reprezintă un mix între arhitectura frumoasă şi construcţii nefinisate, infrastructură nouă şi trafic imposibil, între bunăstare şi sărăcie lipită, plus posibilităţi mai bune de autorealizare şi angajare în câmpul muncii, mall-uri incredibil de mari cu preţuri pe măsură, şi pizza super gustoasă de la Traetoria…

Îmi pare rău că nu am reuşit să mă văd cu bunii mei prieteni de acolo, am fost să-mi salut doar rudele (tocmai la aniversarea a 80 de ani a lui ‘nene’ Traian - aşa-i ziceam încă de când nu aveam nici un dinţişor în gură :))pe care nu l-am văzut de atâta vreme, şi asta a fost o întâlnire sufletistă.

Şi încă un lucru bun am făcut fiind la Bucureşti, am vizionat mult aşteptatul “This is it” şi am revenit parca undeva la anii mei de adolescenţă pentru câteva momente. Show-ul a fost unicul lucru care nu m-a dezamăgit, în rest, ce pot să zic… asta e…