Inspiraţie… de Irina Ioniţă

O altă istorioară povesteşte cum un om 0 ducea foarte greu în viaţă, era sărac şi trist. S-a dus să se jeluie unui preot, la care acesta îi zice să scrie pe o foaie “Nu întotdeauna va fi aşa”, să o atîrne undeva în casă la vedere şi să se liniştească cu acest gând de speranţă. Omul aşa şi făcu. Trecură anii şi fraza îl tot motiva, astfel că a ajuns să găsească un serviciu bun şi a început să o ducă bine. Bucuros, omul se întoarse la preot să îi mulţumească şi îl întrebă dacă deja e timpul să scoată foaia. Preotul însă îi răspunse “Nu, las-o. Ea rămâne valabilă. Ea îţi va aminti că nu întotdeauna va fi aşa”.

Aş vrea să încep cu menţiunea că povestioarele de pe blogul meu sunt nişte crâmpeie de idei povestite de cineva sau citite undeva; sunt puţin adaptate, uneori umplute cu un conţinut mai apropiat de înţelegerea şi utilitatea proprie, şi au scopul de a transmite experienţa auzită colegilor şi prietenilor mei care nu au avut ocazia să asculte povestitorul în original, sperând că va mai servi cuiva drept inspiraţie, motivaţie, etc. la fel cum mi-a servit şi mie în anumite momente.

În cele ce urmează aş vrea să vă re-transmit o istorioară povestită de un păstor, este despre viaţă… pur şi simplu.

Unui sătean i-a fugit calul în pădure, la care lumea a început a-l compatimi “Uite ce-a păţit sărmanul de el”. Omul însă răspundea tuturor “Nici nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur…”. Peste un timp vine calul înapoi aducând şi cîţiva cai salbatici cu el. Sătenii îi ziceau “Uite ce noroc pe capul tău”, la care omul răspundea din nou “Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez…”. Lumea se întreba ce are omul de nu se bucură. Într-o zi băiatul omului, fascinat de caii sălbatici noi veniţi, a hotărât să călărească, fiind aruncat din şa şi fracturându-şi piciorul. Lumea din nou a început să-l compătimească. Omul însă răspundea cu tradiţionalul său “Nici nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur…”. Nu trece mult timp şi toţi tinerii satului sunt trimişi să lupte pe front la război. Fiul omului, având piciorul fracturat, a fost lăsat acasă…

Şi tot aşa poate continua şiragul. Concluzia însă este că niciodată nu putem şti ce ne pregăteşte viaţa şi de ce se întâmplă lucrurile care se întâmplă… probabil pentru că aşa e mai bine.