Inspiraţie… de Irina Ioniţă

O altă istorioară povesteşte cum un om 0 ducea foarte greu în viaţă, era sărac şi trist. S-a dus să se jeluie unui preot, la care acesta îi zice să scrie pe o foaie “Nu întotdeauna va fi aşa”, să o atîrne undeva în casă la vedere şi să se liniştească cu acest gând de speranţă. Omul aşa şi făcu. Trecură anii şi fraza îl tot motiva, astfel că a ajuns să găsească un serviciu bun şi a început să o ducă bine. Bucuros, omul se întoarse la preot să îi mulţumească şi îl întrebă dacă deja e timpul să scoată foaia. Preotul însă îi răspunse “Nu, las-o. Ea rămâne valabilă. Ea îţi va aminti că nu întotdeauna va fi aşa”.

Aş vrea să încep cu menţiunea că povestioarele de pe blogul meu sunt nişte crâmpeie de idei povestite de cineva sau citite undeva; sunt puţin adaptate, uneori umplute cu un conţinut mai apropiat de înţelegerea şi utilitatea proprie, şi au scopul de a transmite experienţa auzită colegilor şi prietenilor mei care nu au avut ocazia să asculte povestitorul în original, sperând că va mai servi cuiva drept inspiraţie, motivaţie, etc. la fel cum mi-a servit şi mie în anumite momente.

În cele ce urmează aş vrea să vă re-transmit o istorioară povestită de un păstor, este despre viaţă… pur şi simplu.

Unui sătean i-a fugit calul în pădure, la care lumea a început a-l compatimi “Uite ce-a păţit sărmanul de el”. Omul însă răspundea tuturor “Nici nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur…”. Peste un timp vine calul înapoi aducând şi cîţiva cai salbatici cu el. Sătenii îi ziceau “Uite ce noroc pe capul tău”, la care omul răspundea din nou “Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez…”. Lumea se întreba ce are omul de nu se bucură. Într-o zi băiatul omului, fascinat de caii sălbatici noi veniţi, a hotărât să călărească, fiind aruncat din şa şi fracturându-şi piciorul. Lumea din nou a început să-l compătimească. Omul însă răspundea cu tradiţionalul său “Nici nu ştiu dacă să mă întristez sau să mă bucur…”. Nu trece mult timp şi toţi tinerii satului sunt trimişi să lupte pe front la război. Fiul omului, având piciorul fracturat, a fost lăsat acasă…

Şi tot aşa poate continua şiragul. Concluzia însă este că niciodată nu putem şti ce ne pregăteşte viaţa şi de ce se întâmplă lucrurile care se întâmplă… probabil pentru că aşa e mai bine.

Nu ştiu câţi dintre voi aveţi sau cel puţin v-aţi gândit să scrieţi o listă a lucrurilor pe care vreţi să le faceţi în viaţă. Pe mine la acest gând m-a adus Randy Pausch, unul din designerii Disney Land, profesor la universitatea Carneggie Melon din SUA.  Am vizionat două lecţii de-ale lui: “Time management” şi “Last lecture”… şi le-am revizionat deja de vreo 3-4 ori fiecare.

Cred că avem cu toţii ce învăţa din ele. Cine dacă nu o persoană care ştie că mai are atât de puţină vreme de trăit  ar putea cunoaşte mai bine rostul timpului? În cele ce urmează voi încerca să scot în evidenţă ceea ce mi-a rămas din aceste lecţii. Sunt sfaturi pe care eu personal le consider utile şi mă strădui să le urmez.

1. Timpul este o valoare la fel de mare ca şi banii. El trebuie cuantificat şi valorificat. Ai calculat vreodată cât costă timpul tău pierdut?

2. Viaţa este prea scurtă pentru a face lucruri care nu îţi aduc plăcere (e.g. un serviciu care îţi aduce numai frustrări, sau frica de a refuza un prieten, o colegă în a merge undeva sau a face ceva ce acestuia/eia îi aduce plăcere, iar ţie nu, etc.).

3. Ţi s-a întâmplat vreodată în alergarea prin viaţă să te opreşti şi să te întrebi “de ce fac acest lucru?care este scopul?” sau privind la “To do list”-ul tău să te întrebi: ”de ce oare stă acest lucru  pe lista mea? ce se va întîmpla dacă decid să nu-l fac?” Ce este mai important: să faci lucrurile aşa CUM trebuie, sau lucrurile CARE trebuie? Regula 20/80 spune că 20% din lucrurile pe care le faci îţi aduc de fapt 80% din satisfacţie, şi altele  80%  lucruri produc doar 20% plăcere. Află care sunt aceste 20% şi concetrează-te pe ele.

4. Un alt sfat de-al lui Randy este să-ţi elaborezi o listă cu 100 de lucruri pe care consideri că trebuie neapărat să le faci în viaţă. Verifică lista o dată pe lună/săptămână şi întreabă-te.: “dacă nu am lucrat luna aceasta la nici unul din cele 100 de lucruri pentru care cred că trăiesc, pentru ce am mai lucrat şi am pierdut timpul?”

5. Experienţa vine cu timpul, deciziile reuşite vin odată cu experienţa, iar experienţa vine din deciziile nereuşite

6. “Dacă un lucru îl poţi visa, îmnseamnă că îl poţi face” - Walt Disney. Disney Land a fost construit în 366 zile. Şi atunci când Walt a fost întrebat cum a reuşit să construiască aşa un imperiu în 366 zile, acesta a răspuns: am utilizat din plin fiecare din ele.

7. Împarte întotdeuna un lucru mare în activităţi mici. Atunci când ai multe lucruri pe cap, fă lucrul cel mai anevoios şi neplăcut primul. O zicală veche zice “Dacă trebuie să mănânci o broască, nu te uita la ea prea mult, iar dacă ai 3 broaşte, nu începe cu cea mai mică”.

8. Masa ta de lucru cu grămezi de hârtii clădite una peste alta parcă ţi-ar zice: “Eu te domin! Aici sunt mult mai multe lucruri decât poţi tu face.” Regula de aur în evitarea a asemenea situaţii este: O hârtie trebuie să treacă prin mâna ta o singură dată! Acelaşi sfat este aplicabil şi pentru mesajele de e-mail, care ne mănâncă atâta timp din viaţă.

9. Echipează-ţi casa şi oficiul astfel încât să-ţi fie confortabil în primul rând ţie, şi opţional - oaspeţilor şi prietenilor.

10. Învaţă să spui “nu”, politicos şi frumos (”dacă nimic nu intervine, te voi ajuta” sau “am doar 5 minute la dispoziţie…”, etc.)

11. Timpul se împarte în productiv şi mai puţin productiv, învaţă să deleghezi, sincronizezi şi sinergizezi.

12. Nu uita de balanţa lucru/viaţă.

13. Lucrurile lăsate pentru ultima clipă devin extrem de scumpe (DHL-ul este un bun exemplu în acest sens).

14. Schimbă banii pe timp atunci când ai copii mici.

15. Asigură-te că dormi îndeajuns.

16. Barierele nu sunt pentru a ne ţine deoparte de ceea ce ne dorim. Ele au rolul de a ne oferi şansa să realizăm cât de mult ne dorim un anume lucru, şi de a opri pe cei care nu şi-l doresc îndeajuns de mult.

17. Timpul este tot ce avem, iar într-o bună zi am putea realiza că de fapt avem mult mai puţin decât credem…

Să fac surf, să sar cu paraşuta de la înâlţime mare, să traversez jungla pâna la Macciu Picciu; să-mi fac o casă mare cu terasă, bazin şi grădină japoneză; să înfiez un copil care are nevoie de grijă şi familie; să locuiesc 4-5 ani în China, să devin Goodwill Ambassador prin donaţii oferite celor lipsiţi de privilegii, sunt câteva din cele 100 de lucruri pe care cred că trebuie să le fac în viaţă. Încă nu am realizat care ar fi restul, dar deja lucrez asupra problemei şi sper că în cel mai scurt timp să le identific pe toate şi să încep a lucra asupra împlinirii lor.

Care ar fi cele 100 de lucruri fără de care viaţa ta nu ar fi împlinită? Imaginează-ţi că mai ai de trăit o oră. Care crezi că ar fi lucrurile pe care le-ai regreta că nu ai reuşit să le faci?

Randy Pausch a plecat din această lume din cauza cancerului un an în urmă, însă sfaturile lui continuă să motiveze. În imagini puteţi vedea poze de la serviciul său funerar. El întotdeauna a îndemnat să ne ducem viaţa nu ca măgăruşul mereu plouat din desenele animate Disney, ci ca personajul mereu vesel şi fericit -Tiger. Aceste sfaturi el le-a lăsat de fapt celor trei copii a săi, care astăzi sunt încă prea mici pentru a le înţelege dar va veni vremea când vor avea nevoie de ele şi vor găsi în ele soluţii inspirate de tatăl lor…

Îmi amintesc cu drag de lecţiile de literatură română… şi de poemul Luceafărul… atracţia irezistibilă, incompatibilitatea de lumi, strălucirea lui, cum intra noaptea şi veghea pe Cătălina dormind… Toate acestea pot fi urmărite chiar azi la cinematograf, în pelicula “Amurg”/”Twilight”. Iar dacă să-l adăugăm şi pe Cătălin (Jacob) în cadru, primim exact parte a doua - “Luna Nouă”/”New Moon”…

Ideea Luceafărului, a lumilor incompatibile, a atracţiei irezistibile, a unui altfel de Romeo şi Julieta a fost întotdeauna prezentă în artă, fie ea poetică sau cinematografică. Eu aş zice că Eminescu însuşi se simţea întruchipat în Luceafăr, posibil de atât şi-l vedem ades luând anume acest chip. Probabil cineva ar putea să mă acuze pentru comparaţiile de mai jos, însă paralelismul este cel puţin neignorabil…

Despre cerşetori am o părere aparte. Unii mor de foame, alţii fac business, unii se folosesc de latura sentimentală a oamenilor, alţii sunt folosiţi, etc.

De ziua oraşului s-a apropiat de mine un moşnegel şi m-a rugat să-i dau 27 de lei, ca să ajungă la casa lui într-un sat din Călăraşi. Zicea că tocmai a fost externat de la spital şi nu are pe nimeni să-l ajute. Nu ştiam dacă să-l cred sau nu. Cine ştie, poate o să dea banii pe băutură… Însă decizia pe care am luat-o cîţiva ani în urmă a fost să urmez sfatul din Biblie “Cere şi ţi se va da”. Eu întotdeauna îmi zic că Dzeu ştie mai bine ce face omul cu banii, şi poate anume El l-a trimis la mine, ştiind că nu o să-l refuz. Mai fac asta şi pentru ca să nu mă mustre conştiinţa că nu am făcut-o, şi să nu mă gândesc în fiecare noapte că poate sărmanul om stă undeva pe drumuri flămând şi îngheţat. Eu fac ce pot, iar Dzeu să-i poarte de grijă. Straniu a fost însă că, de cum am deschis portmoneul, am realizat că aveam o bancnotă de 50 lei, una de 20 şi 7 bancnote de un leu, şi am înţeles că am luat decizia corectă.

De multe ori când privesc oamenii ce stau cu mâna întinsă pe stradă mă întreb dacă e pe bune sau e amăgeală. Dar analizând îmi dau seama că tot nu stau ei acolo de viaţă bună. Oare sărmana bătrânică, dacă ar avea o casă , un fotoliu cald, o cană cu lapte şi o pisică care s-o mângîie, ar mai sta ea oare la margine de drum cu mâna întinsă? Eu personal nu cred. O fi şi ăsta un business, însă nu pentru cei bogaţi…

Despre maimuţe am vorbit. Acum să trecem la broaşte. Iată cum broaştele ne pot arăta în ce mod un om total necomunist poate deveni comunist. Acest experiment l-am găsit în încercarea de a înţelege cum unii colegi de ai mei s-au integrat puţin câte puţin mai întîi în instituţie, urmând mai apoi schimbări în mentalitate şi ideologie.

Luăm două broaşte şi două cratiţe cu apă. Prima cratiţă o aducem la fierbere. Atunci când apa clocoteşte, aruncăm o broască în ea. Din cauza temperaturii extreme, muşchii broaştei la contactul cu apa se încordează într-atât încât o aruncă afară, aceasta salvând-se cu viaţă.

A doua broască o punem în cealaltă cratiţă cu apă rece şi punem cratiţa la foc domol. Broasca aflându-se în apă ca la ea acasă, înoată liniştită, neobservând creşterea lentă a temperaturii apei, asfixiindu-se încetul cu încetul… până se fierbe…

Ca să fac o paralelă, cratiţa cu apă ar reprezenta comunismul, focul domol - cei 8 ani, iar broaşte cred că cunoaşteţi şi voi cîte vreo una…

Deseori întîlnim oameni care gândesc sau acţionează într-un anume fel, aparent neînţeles pentru noi. Ca să nu merg prea departe, mă opresc la părinţii mei, sau la generaţia lor, mai bine zis. De exemplu, mămica mea până în ziua de azi păstrează undeva în dulap un aşternut pentru sofaua din salon, pentru cazul în care va veni un oaspete foarte important. Pentru viaţa de zi cu zi sofaua are un aşternut mai simplu. Deşi cel care stă ascuns i-ar provoca o plăcere enormă ochilor mamei, ea nu-l scoate niciodată, şi nu este exclus să fie deja doborât de molii… Un alt exemplu este papuşa mea Barbie, pe care părinţii mi-au dăruit-o când eram prin clasa a 4-a. La insistenţa mamei, ea a stat foarte mult timp în cutiuţa ei frumos sus pe dulap. Eu o mai scoteam din când în când ca să mă joc, după care trebuia să o aranjez din nou în cutiuţă şi s-o prind atent cu clamele la loc.

În căutarea răspunsurilor la comportamentul acestei generaţii (şi nu numai), am dat de următorul experiment, care a fost executat de un grup de experţi, probabil în căutarea aceloraşi răspunsuri:

Într-o cuşcă au fost plasate 5 maimuţe. De o funie de sus se agaţă o banană. Cum una din maimuţe sare să ia banana, toată cuşca este stropită cu un jet de apă rece. După o vreme, când o altă maimuţă repetă încercarea, vine încă un jet de apă rece, şi tot aşa mai departe. Se ajunge la momentul în care, în încercarea de a preveni urmările, în cazul în care o maimuţă mai decide să sară la banană,celelalte o iau la bătaie. Experimentul continuă cu înlăturarea jetului de apă şi înlocuirea unei maimuţe din cuşcă cu alta nouă.  Aceasta din urmă, necunoscând circumstanţele, cum vede banana, sare să o ia. Imediat celelalte din cuşcă o atacă să o oprească. După încă vreo încercare, maimuţa nouă înţelege că dacă mai sare va fi atacată (necunoscând de fapt motivele). În scurt timp, încă o maimuţă este înlocuită. Când cea din urmă sare spre banană, toate maimuţele sar să o bată, la care se alătură cu entuziasm şi prima înlocuită. Experimentul se repetă pâna la momentul când în cuşcă nu mai rămâne nici o maimuţă din originalele care au experimentat jetul de duş rece. Toate ştiu că nu au dreptul să sară la banană, şi de fiecare dată, la intenţia celei mai noi maimuţe de a lua banana, acestea o bat. De ce e aşa, nici una din maimuţe nu cunoaşte. Tot ce ştiu e că aşa se procedează pe aici.

Acest experiment ne poate oferi răspunsul la următoarele întrebări:

- De ce ucrainenii până în ziua de azi adoră slănina şi când mergi în ospeţie la ei, neapărat te vor servi, deşi în prezent sun o grămadă de alte bunătăţi. Răspuns: pe vremea cotropirilor turceşi, soldaţii le furau tot de la casă, lăsându-le numai porcii, pe care nu-i consumau din motive religioase. Ceea ce şi a salvat viaţa unui întreg popor.

- De ce vedem şi astăzi persoane care fiind la o recepţie sau seminar, neapărat vor carabani în buzunar un biscuit, deşi cunosc foarte bine că în 2 ore va mai fi o pauză de cafea şi în plus, poate găsi biscuiţi la fiecare colţ. Aici aş da vina pe războaiele şi bătăliile de care ţara noastră nu a dus lipsă, de foametele anilor ‘40 ş.a.m.d.

Şi acum revenind la prima întrebare: De ce mămica mea (poate o regăsiţi aici şi pe a Dvs.) ţine lucruri ascunse de ocazii “super-speciale” sau de zile negre? Cred că de vină sunt vremurile sovietice cînd bani erau, dau poliţele în magazine erau goale, sau poate chiar de la bunica, care la fel nu a avut parte de vremuri prea dulci…

Concluzia: totul pâna la urmă găseşte explicaţie. Şi ceea ce uneori ne pare alogic sau deplasat, poate de fapt stă ascuns şi undeva în adâncul genelor noastre.

….Exact cu acest sentiment am rămas după jumătate de toamnă de evenimente. De ce zic toamnă - pentru că toamna se consideră sezonul ceremoniilor de familie, dar nu e vorba de anotimp… Nu vorbesc doar din practica mea, ci şi din auzite. Am mai fost eu oaspete la nunţi şi cumătrii, dar cele din ultimii ani sincer m-au frapat. Din ce e omul mai sărac, din ce alege localuri mai luxoase şi mâncare de 20 de ori mai multă decât ar putea mânca invitaţii şi toţi vecinii lor timp de o săptămână, se împrumută, cumpără cadouri la toate neamurile, cumătrii, etc. Se vede că criza este un bun stimulator pentru nunţi şi cumătrii, căci se face profit bun pe ele. Naşul dă tonul, iar restul, de unde pot de unde nu, scot şi pun pe masă mai mult decât i-ar ţine buzunarul în mod normal, ca “să nu se facă de râs”. De aici mai pornesc certuri în familiile invitaţilor, certuri între mire şi mireasă, certuri între socri, şi tot aşa…. Oare cât va mai dura prostia toamnelor moldovenesti?…