Inspiraţie… de Irina Ioniţă

Anul acesta Crăciunul mi-a lăsat un gând despre scopuri şi despre fericire. Am înţeles că în viaţă totul depinde de obiectivul major pe care ţi l-ai pus. Nu de multitudinea de scopuri mărunte, care dacă nu se împlinesc uneori, ne supără şi ne dezamăgeşte, fără să ne dăm seama că de fapt nu au nimic în comun sau chiar deraiază esenţial de la scopul final. Multe familii se destramă deoarece scopul soţului a fost ca să găsească seara mâncare caldă pe masă, iar scopul soţiei - ca soţul s-o răsfeţe în cadouri sau să dea cu aspiratorul, pe când cu doar câţiva ani în urmă, în faţa Altarului, unicul lor obiectiv a fost să trăiască fericiţi pâna la adânci bătrâneţi. Ce este mai important - să-ţi poţi permite să cumperi icre roşii şi negre în fiecare zi sau să trăieşti sătul şi în armonie cu sine însuţi. O masă plină cu bucate şi o casă plină de fericire nu implică neapărat mulţi bani. Ce folos au banii dacă nu este sănătate sau dragoste? Atunci când obiectivul final va fi mereu cel de a avea iubire, căldură şi pace în familie, celelate vor veni de la sine. Iar dacă în seara în care bucatele nu se vor primi iar soţul va anunţa că tocmai a pierdut serviciul, arm0nia şi dragostea vor domina, atunci înseamnă că scopul acestei familii a fost stabilit corect.

Doresc astfel tuturor un Crăciun Fericit, numai gânduri pozitive în anul care vine, obiective frumoase şi corecte. Iar Domul să vă călăuzească şi să vă ajute la împlinirea lor.

Azi dimineaţă mă simţeam mândră că sunt româncă. Azi dimineaţă am o dispoziţie aparte că a prima zi de iarnă, că a început luna sărbătorilor sfinte şi a cadourilor. E o lună de suflet, plină de arome frumoase de sezon, de muzică şi sunet de clopoţei, de amintiri din copilărie, o lună a lui Moş Crăciun, a poveştilor cu zâne şi pitici, o lună a ciorapilor cu dulciuri pentru copii, o lună a împărţirii timpului între raportările de sfârşit de an, matineuri, şi clipe dulci alături de cei dragi. Doresc tuturor o dispoziţie frumoasă de Decembrie!!

În sfârşit… au mai rămas doar câteva zile din toamnă. Deja de mai multe dimineţi, ieşind afară parcă simt aroma iernii. Deja ascult şi Radio de Crăciun, şi albumul Maraiah Carey “Christmas” l-am ascultat şi l-am tot reascultat, şi la “Spărgătorul de Nuci” am fost deja… Mă simt aproape pregătită să întâmpin iarna. Trag aer în piept şi….  aştept să ningă…

Am revenit de la Bucureşti cu un sac tare greu de sentimente mixte şi ambigue. Ceea ce pot să afirm acum, pe percepţii proaspete, e că nu mai vreau sa mai merg vreodata acolo. Făcând abstracţie de politică şi de chemarea sângelui, Bucureştiul şi cu cetăţenii lui m-au dezamăgit enorm. Poate e din cauză ca am fost acolo tocmai 10 ani în urmă, şi poate tot eu sunt de vină că mi-am creat nişte aşteptări… Am întâlnit numai aroganţă şi dispreţ, uşi trântite în nas, indiferenţă, şi tendinţa să te tragă pe sforă…măcar oleaca…. Începând cu întîlnirea participanţilor la Forum în aeroport, continuând cu serviciile de taxi, întrebarea direcţiei pe stradă a trecătorilor, deservirea la restaurant, etc.

Asta e Bucureştiul văzut ca participant la conferinţă din partea Moldovei, şi Bucureştiul vazut din perspectiva unui student, că l-am cutreierat (în puţinul timp avut la dispoziţie) împreună cu verişoara mea care învaţă acolo la medicină de 6 ani  - adică nu tot om sunt? pe lângă toate mai sunt şi cetăţean Român, şi unde mai pui - şi European deasupra.

Nu renunţ la dreptul de  vot pentru Preşedintele României, deşi ultimile zile aproape că m-au determinat sa fac asta. Mi-e frică să mă gândesc ce statut ar avea cetăţenii Moldovei într-o “Românie Mare”, cred că ar fi ignoraţii ignoraţilor şi ‘piatra din casă’, şi de ce? din cauza unui accent care nu e cu nimic mai rău decât dialectele numeroase ale României actuale?…

Revenind însă la ambiguitate, Bucureştiul reprezintă un mix între arhitectura frumoasă şi construcţii nefinisate, infrastructură nouă şi trafic imposibil, între bunăstare şi sărăcie lipită, plus posibilităţi mai bune de autorealizare şi angajare în câmpul muncii, mall-uri incredibil de mari cu preţuri pe măsură, şi pizza super gustoasă de la Traetoria…

Îmi pare rău că nu am reuşit să mă văd cu bunii mei prieteni de acolo, am fost să-mi salut doar rudele (tocmai la aniversarea a 80 de ani a lui ‘nene’ Traian - aşa-i ziceam încă de când nu aveam nici un dinţişor în gură :))pe care nu l-am văzut de atâta vreme, şi asta a fost o întâlnire sufletistă.

Şi încă un lucru bun am făcut fiind la Bucureşti, am vizionat mult aşteptatul “This is it” şi am revenit parca undeva la anii mei de adolescenţă pentru câteva momente. Show-ul a fost unicul lucru care nu m-a dezamăgit, în rest, ce pot să zic… asta e…

Zilele astea am fost mai sentimentală…, şi am avut parte şi de o întîlnire neaşteptată şi foarte sufletistă cu Dna Iuliana Gorea-Costin, o personalitate indeită cu o amploare deosebită în viaţa mea şi a colegilor mei de la Eliade-le de atunci. A fost o întîlnire scurtă , însă suficientă pentru a răsfoi pagini de cândva, pagini triste, pagini de glorie.

Stau uneori şi mă gândesc cum eram noi acum, dacă ei trăiau şi astăzi. Dacă Doina şi Ion erau astăzi în 2009 cu noi, cred că nu mai aveam noi 8 ani de comunism… şi eram mai bogaţi în valori. Nu ştiu dacă voi reuşi să predau sentimentele legate de viaţa şi creaţia lor, valorile implantate de către Dna Gorea-Costin, Lorinicăi…, însă tare sper…

În contextul unei seri de vineri încerc să mă debarasez de toată energia negativă a obositorului oraş şi să o transform în relaxare. Am nevoie urgentă de un ”EXIT” din aglomeraţie, surime, poluarea de aer şi de sunet a oraşului. Citisem undeva că specialiştii consideră obositor nu doar anturajul urban, ci însuşi aglomeraţia de linii orzontale şi verticale, unghiuri drepte care provoacă un sentiment de neajutorare şi apăsare. Ca tratament se propun primblări zilnice, sau cel puţin de weekend în regiuni arhitecturale frumoase, parc, sau în muzee, operele de artă concentrând în sine un potenţial energetic enorm. Se poate de creat un colţ de interior video ecologic sau rustic în casă: plante de cameră, acvarium, cămin sau candelabru cu lumânări pe care să le aprindeţi atunci când reveniţi de la serviciu. Poartă un încărcător incredibil de energie. În acelaşi timp ochii se odihnesc, transpunând în creier imagini de relaxare, psihicul revine la normal, iar odată cu acesta şi balanţa energetică a organismului. O vinere frumoasa tuturor.

Un cuvânt poate aduce alinare sau descurajare, poate stârni un zâmbet sau lacrimi, poate iubi sau minţi, poate jeli sau durea… De multe ori spunem cuvinte care rănesc pe cei dragi fără să ne gândim prea mult atunci când o facem. Unii zic că faptele sunt de fapt cele care contează, însă de multe ori din viaţa unui om rămân doar cuvintele. De câte ori îţi aduci aminte de un sfat de-al bunicului, de o vorbă de încurajare a mamei… Când un copilaş cade jos, îi trece repede numai de la cuvintele dulci ale mamei. Ceea ce zici copilului tău, el îşi va aminti poate în cel mai dificil moment din viaţă şi îl va ajuta.

O istorie adevărată povesteşte cum unui soldat care se întorcea de la front i-a intrat o schijă în ochi şi pentru a o scoate doctorul i-a introdus anestezic. Însă din cauză că recent soldatul suferise deja o operaţie, anestezicul nu acţiona. Unica soluţie a fost să-l opereze fără nici un medicament. A venit prietenul său şi doar cu puterea cuvintelor l-a ajutat să treacă peste operaţie cu succes.

Un cuvânt poate pedepsi sau educa, şi acesta nu este unul şi acelaşi lucru. Imaginaţi-vă un copil care a făcut vreo năzbâtie. Puteţi reacţiona în două moduri. Fie ţipaţi la copil şi îl speriaţi, în acest fel satisfăcându-vă necesitatea de a vă răcori, fie investiţi vreo 3-4 minute de explicaţii calme care îi vor servi ca educaţie pentru viitor.

O băbuţă din ograda mea într-o zi m-a oprit şi a început a mi se jelui de viaţă, de sărăcie, de boală, de copii care nu mai vin să o viziteze. Eu am ascultat-o îndelung şi nu am putut nimic să-i zic decât cîteva cuvinte de compătimire şi încurajare, după care i-am cerut iertare că nu am cu ce s-o ajut. Dar ea sărmana, atât de bucuroasă, mi-s zis că deja am facut mult pentru ea, că i-am oferit timp şi un cuvânt de alinare, şi a plecat acasă mai împăcată.

Cuvântul DOR nu are traducere directă în nici o limbă din lume, iar în majoritatea limbilor ca să-l traduci ai nevoie de 2,3 cuvinte: “Скучаю по тебе”, cuvântul “скука” deraind simţitor de la sens,”Missing you” - wish, sorrow, grief, având din nou alte subsensuri, “Echar de menos”, etc. Asta ne aduce la gândul cît de preţios poate fi un singur cuvânt.

Te provoc astfel să reflectezi bine înainte de a supăra pe cineva atunci când eşti obosit sau plictisit.  Căci cuvântul poare readuce speranţa unui coleg, are capacitatea de a tămădui o rană, poate sparge un zid şi clădi o cărare. Cuvântul are Greutate. El poate cântări cel puţin o zi fericită în viaţa celor care te înconjoară.

E toamnă de vreo 120 de ore deja… şi încă mă simt nostalgică după vară. Când mă gândesc că pâna la următorul concediu mai sunt încă… vreo 9 luni…